Natura statica cu subventie. Si disponibilizati – asistati. Reforma la km.0 – ok; la km. 153.014 km – ko!

”România pare sa mearga, nu stim daca cu vocatie sau cu program, dar oricum cu râvna, din ratare in ratare, aproape indiferent de conjunctura istorica pe care o traverseaza. Poate cauza decisiva nu este insusi faptul ca ea (România) este locuita de români. Dar chiar daca concluzia va duce intr-acolo, lucrurile nu vor fi la capatul disperarii, caci si românul poate fi reciclat.” (Din ”Motivatia la pre-declaratia de la Cluj” – de Al. Cistelecan, Ion Muresan, Al. Vlad)

Nu comentez factorii deteminanti ai acestor oameni de cultura, care s-au vazut constrânsi a contra-semna o declaratie in ”original” pentru a anula una in ”ciorna”. Gusturile sunt irefutabile. Cum si caile de purces catre liman.

Sa-ti iei câmpii ori sa-i bati? Putem lua in considerare doar disperarea, care in cazul celor amintiti, nu este una atât de personala pe cât de colectiva este. Constientizata si asumata (chiar in nume propriu).

Din punct de vedere al societatii civile, reforma a esuat in România. Originalul românesc, atat de mult si de multi revendicat, este cel mai bine reprezentat tocmai in aceasta esuare. Un sector dupa altul – fie dispare, fie intra sub incidenta privatizarii, care de cele mai multe ori se dovedeste a fi (fost) neinspirata!

Clasa muncitoare care se recunoaste ”expolatata” conform principiului economiei capitaliste – a fost prima care si-a insusit reforma si si-a asumat-o voluntar. In virtutea reformei, s-au creat premisele oportunitatilor de afaceri. False. Doar crearea derutei: virtual, tot cetateanul disponibilizat la cerere sau lichidat, se poate privatiza. Si un concept pe masura: nimeni nu trebuie sa (mai) munceasca. Decât cu ”mapa”. Ceea ce nu poate avea corespondent in realitate. S-a deformat astfel conceptia despre munca. Angajarea la patron este perceputa ca si un compromis. Necesar pentru cei mai multi. Si pentru ca exista un astfel de precedent – disponibilizarea la cerere seamana tot mai mult cu o sinucidere remunerata. Reforma stationeaza pe sens unic (daca a mers din gând in gând).

Este etic sa-ti pese. Cultura / Educatia poate fi cea mai buna politica – poate pentru ca nu are partid. Ea se reprezinta pe sine. Si o face fiecare cum poate. De ce vorbesc, in acest context, doar de reforma economica? Pentru ca in cea culturala s-a respectat acelasi (de)mers economic: s-au operat lichidari si disponibilizari acolo unde a fost ce si pe cine; unde nu a fost nimic – a ramas cum a fost.

(articol publicat in 1999),

-->