1989 . Comunicarea subversivă si comunicarea directă.
Dialogul - comunicare virtuală.
Expeditor – Cititorul de presă
De când mă ştiu, am căutat posibilităţi de contracomunicare. De ce? Pentru că, peste tot pe unde mi-a fost dat să trec, mi se comunica. Suficient de impersonal (: elevii noştri, studenţii noştri, angajaţii noştri. Poporul român…) – si nu de puţine ori, indirect: semnam convocatoare, luam la cunoştinţă etc. Deci, de multe ori la persoana a 3-a și nu de puţine ori oficial! Puţini au recunoscut şi nici astăzi nu sunt mulţi care să recunoască receptorii altfel decât persoanele a 3-a, ceea ce, fireşte, nu presupune nici replică nici dialog. Deci – fără opinie! Şi cum spuneam, m-am hotărât să contracomunic; fără să vreau, m-am situat în afara “legii” pe de o parte a acelora care necontenit comunicau iar pe de altă parte, şi a acelora care acceptau comunicarea ca unidirecţionată – adică totdeauna înspre ei. Apoi am devenit cea mai consecventă nonconformistă, ulterior răzvrătită – proporţional cu îngrădirile la care am fost supusă. Am început să scriu: mai întâi subversiv, apoi pe faţă; mai scriu încă… Nu m-am eliberat? Nu – dar mă manifest în continuare... Liber!
“Toţi par să ştie cum s-au petrecut întâmplările din decembrie ’89. Nimeni n-are nici o îndoială atunci când afirmă cu tărie varianta sa de scenariu… Resemnat, mai încerci la rândul tău să pui cap la cap tot ce-ai aflat din ziare, de la radio, de la televizor, din diverse situaţii, din cărţi, încercând o altă explicaţie a faptelor. Dar te laşi păgubaş când îţi apare în minte imaginea unui bătrân păpuşar trăgând sforile...” (George Arion)
Te laşi păgubaş când îţi apare în minte imaginea... – și cât de păgubit te regăseşti după fiecare exerciţiu! Una, două, trei sau mai multe – ủmbrele se succed, se depăşesc, se întrec în a ne mânui. Sigur, nu suntem contemporani doar cu umbrele. Unu, doi, trei sau mai mulţi – dar unde sunt bătrânii sforari? Se joacă cu copiii noştri: îi răsfaţă; le pregătesc masa şi temele suplimentare...
Nouă ni se comunică în continuare impersonal și indirect, la persoana a 3-a şi în continuare – noi nu avem cu cine comunica. Deopotrivă în discursurile oficiale şi în mass-media ne regăsim (dacă ne regăsim!) în sintagmele „poporul român” (el, altul) respectiv „cititorii noştri” (ei, care?). Dar cei care cuvântă, cine sunt?
Din păcate poporul român îşi acceptă literalmente neutralitatea pe care presa (de când şi-a însuşit puterea a 4-a) i-a indus-o prin (ne)apelarea, (ne)accesarea acestuia decât paralel. Nici unii nici alții nu sunt ”poporul român”. Să fim noi? Doar noi? Și-apoi, cum pot comunica (căci asta pretind fiecare că fac!) cu cineva, adică cu noi, despre care sau pentru care... vorbesc?! Cum pot comunica cu cineva pe care doar îl evocă – de exemplu? Iată culmea retoricii: emiţător (furnizor) multiplu pentru receptor nul (anulat), prin neutralizare.
Unii vorbesc, alţii scriu, iar noi citim ce scriu aceştia despre ce spun ceilalţi, pentru popor. Deci, cine este poporul?
Puterea a 5-a este ocupată?
Haideţi să comunicăm. Virtual. Să exersăm corespondenţa – cea mai bună metodă să ne (re)activăm, cea mai bună metodă să ne (re)găsim...
cu prietenie, Angela MICLEA
(articol publicat în septembrie, 2003)
***
Azi, în 2009, cel mai bine – ne reprezintă analiștii. Şi (ne) manipulează: ei (răs)tălmăcesc la mese rotunde ipotezele aflate în lucru la nivel înalt și exploatează toate posibilele conotații (de conjunctură, polisemantice: lingvistice, psihologice, sociologice, semiotice, cibernetice) și induc prin tatonare, repetiție, recul și amenințare – panică, transă și delir, în masa de manevră spectatoare.
Interlocutorii lor – când există – sigur sunt ”invitați… la ordin” pentru justificări aberante ale diverselor crize iscate instantaneu sau deliberat, justificate însă pueril și subiectiv, caraghios și ridicol; coride mai puține deocamdată dar simultanele de șah sunt partide jucate de oameni angajați!
Picătura chinezescă vine prin televizor, în fiecare zi – căci spectatorii repausați prin tranșeele democrației, resemnați, dezarmați de principii și personalitate, sunt alimentați/intoxicați rațional cu virușii spectrului politic pe rol + virușii spectrului etnic – altă tulpină… așteptând, culmea (!), momentul și ordine(le)!!!
De sub control a scăpat doar gripa aviară, porcină, vacile nebune; caii au devenit anemici apoi au dispărut – ca și piața autohtonă.
Infractorii – prin psihologie rebeli sau frustrați – nerăbdători, pragmatici (= oportuniști) își iau câmpii… ori îi bat, pe autostrăzi. Și nu dorm pe patul de pușcă!
Dar noi suntem protejați prin comunicare!
Singura condiție este să rămânem în fața… micilor ecrane!
Tot acolo vom afla când trebuie sa părăsim habitatul: prima permisie va fi-n curând: 22 noiembrie, a.c.
Ce spectacol!!! Ce actori… Și noi – cei ”recuperați”… în condiția umană! Nu va dura 24 de ceasuri și vom fi la loc…
Am ajuns să suspectez o superioritate, subestimare, subminare controlată a poporului român – prin neapelare, și – de alt ordin! – nu mai puțin o conspirație între putere și media: căci cum altfel dacă ”mass-media trebuie să protejeze poporul de abuzurile puterii” prin informare, consultare și reprezentarea opiniei, îl neutralizează și anihilează cu comunicări și analize proprii.
Doar schimbând între ei sursele consacrate (”pragmatice”) cu receptorii, furnizorii de informație ar salva breasla, poporul și ar determina în consecință judecăți cu valoare etică, morală și de principiu la cele trei etaje (puterile) precursoare – căci le-ar arăta o Românie profund adevărată… Când ar vedea România mea ”evoluând” în plasmă – ar găsi-o ”horor” dar i-ar inspira, pozitiv – căci așa educi și copiii: prin ”lecții deschise” – ca să producă efect.
Etapa (semi-revoluționară) în media dar ne-exploatată – modelul interactiv al comunicării, anii '90 – au ratat-o toți pentru că au confiscat și unii și alții poporul, gândind în locul lui: așa s-a născut prăpastia căci poporul se recunoaște tot mai puțin în oglinda care i se pune-n față.
Deocamdată, azi, deduc că nu avem obiective comune: suntem trei entități brute, distincte, incompatibile: Surse, Furnizori, Receptori. Suma totală = Poporul Român.
Acum stăm toți trei pe buza prăpastiei: astea-s și coordonatele României! Și mai stă și cineva în spatele meu…
Deci: îsi asumă cineva comunicarea – altfel decât ”unul care
scrie – pentru altul care citește”?
Cine protejează consumatorul de media de știrile expirate, de știrile false? De știrile care-l induc în eroare?
Si oare care știri îl intoxică?
Vreți să revoluționați media? Gândiți-vă care ar fi informațiile dacă ar circula și invers, de jos în sus? Ca sa fie democratic...
***
Aprecierile formulate, tratamentul și diagnoza cum și cauzele îmbolnăvirii mediei cotidiene azi, sunt văzută din prisma consumatorului / cititorului de ziare, privitorului la televizor, și destinate mai ales specialiștilor avizați și erudiți în jurnalism, acelora care fac management fără marketing – căci consumatorul trebuie să aibă ceva afinități empatice cu produsul cumpărat.
Azi piața media îi oferă ambalajul, culoarea, stridența, viciile (și de procedură), demența publicitată agresiv – vulgului... care tot mai mult se caută pe sine între oglinzi paralele dar mincinoase!
Și-atunci unde-i corespondentul său? La mica publicitate: la imobiliare, la aniversări și decese, în primul rând. Acest client nu prezintă nativ, cum se speculează, un apetit pentru incident ci pentru (co)incidenţă – şi-și caută prin rezonanță, extensia spectrului său, corespondentul, oglinda, semenul și clasa.
Gheorghe vinde casa, au trecut atâția zeci ani de la nunta vecinilor, a murit subit fostul coleg de muncă – și dacă află pe aceeași filieră și cum s-au întâmplat toate cele, e informat.
Mulțumit ar fi dacă cei de la putere ar citi despre Gheorghe că merge la azil și de ce, că între două aniversări rotunde, sponsorizate de copii – vecinii sunt asistați social, că fostul lor coleg de muncă a fost martorul unui împușcat în trafic.
Cititorul de ziar, privitorul la televizor ar putea fi chiar satisfăcut dacă ar ști și alții despre el că acum, după șomaj are mai multe ”job”-uri necalificate, o casă, o pârloagă, o bicicletă, mai multe taxe și impozite, o soacră, o nevastă, un copil, o rablă, o pâine, un ou, un cartof, o ceapă degerată, o capră slută, un tată, șase tacâmuri și o singură masă. Și este proprietar. Și de idei. Cam toți din comunitate sunt la fel, fac aceeași politică dar nimeni nu știe că există și acest partid – deși-i cu ponderea cea mai mare pe la porți.
Ar putea face o masă rotundă, la al șaselea tacâm – fiecare cu câte un deputat; câte o vizită de lucru la locurile sale de muncă – să pună mâna pe câte o coadă de lopată, fierăstrău, coarnele plugului – fiecare senator; o conferință de presă – cu oricare mogul... – ”să se uite și președintele la noi căci noi îi vedem în fiecare zi, sunt aceiași mereu și vorbesc doar între ei”! Și oricare dintre aceștia trei i-ar putea duce copilul la școală – în schimb de experiență: căci și copiii lor sunt la (alte) școli de stat.
Ce fel de media ar fi asta? De avangardă: între cei care totdeauna au ascultat și cei care tototdeauna au comunicat...
Să fie și invers!
Să aibă Poporul – discipoli iar nu Vedetele de tabloid – acoliți.
Să întoarcă plasmele... că, pe cuvânt: dacă ajung mai întâi pe messenger sau hi5 – nu mai ies din Turnul Babel decât cu alt mercurial, dar ăsta-i alt subiect!
Sigur, ce-i drept, am vrut să aflu asta, altceva sau altfel – despre Calitatea informației – de la alt Consumator de media, de la alt Cititor de presă. Nu-i târziu...
Angela MICLEA, ziarist
Dialogul - comunicare virtuală.
Expeditor – Cititorul de presă
De când mă ştiu, am căutat posibilităţi de contracomunicare. De ce? Pentru că, peste tot pe unde mi-a fost dat să trec, mi se comunica. Suficient de impersonal (: elevii noştri, studenţii noştri, angajaţii noştri. Poporul român…) – si nu de puţine ori, indirect: semnam convocatoare, luam la cunoştinţă etc. Deci, de multe ori la persoana a 3-a și nu de puţine ori oficial! Puţini au recunoscut şi nici astăzi nu sunt mulţi care să recunoască receptorii altfel decât persoanele a 3-a, ceea ce, fireşte, nu presupune nici replică nici dialog. Deci – fără opinie! Şi cum spuneam, m-am hotărât să contracomunic; fără să vreau, m-am situat în afara “legii” pe de o parte a acelora care necontenit comunicau iar pe de altă parte, şi a acelora care acceptau comunicarea ca unidirecţionată – adică totdeauna înspre ei. Apoi am devenit cea mai consecventă nonconformistă, ulterior răzvrătită – proporţional cu îngrădirile la care am fost supusă. Am început să scriu: mai întâi subversiv, apoi pe faţă; mai scriu încă… Nu m-am eliberat? Nu – dar mă manifest în continuare... Liber!
“Toţi par să ştie cum s-au petrecut întâmplările din decembrie ’89. Nimeni n-are nici o îndoială atunci când afirmă cu tărie varianta sa de scenariu… Resemnat, mai încerci la rândul tău să pui cap la cap tot ce-ai aflat din ziare, de la radio, de la televizor, din diverse situaţii, din cărţi, încercând o altă explicaţie a faptelor. Dar te laşi păgubaş când îţi apare în minte imaginea unui bătrân păpuşar trăgând sforile...” (George Arion)
Te laşi păgubaş când îţi apare în minte imaginea... – și cât de păgubit te regăseşti după fiecare exerciţiu! Una, două, trei sau mai multe – ủmbrele se succed, se depăşesc, se întrec în a ne mânui. Sigur, nu suntem contemporani doar cu umbrele. Unu, doi, trei sau mai mulţi – dar unde sunt bătrânii sforari? Se joacă cu copiii noştri: îi răsfaţă; le pregătesc masa şi temele suplimentare...
Nouă ni se comunică în continuare impersonal și indirect, la persoana a 3-a şi în continuare – noi nu avem cu cine comunica. Deopotrivă în discursurile oficiale şi în mass-media ne regăsim (dacă ne regăsim!) în sintagmele „poporul român” (el, altul) respectiv „cititorii noştri” (ei, care?). Dar cei care cuvântă, cine sunt?
Din păcate poporul român îşi acceptă literalmente neutralitatea pe care presa (de când şi-a însuşit puterea a 4-a) i-a indus-o prin (ne)apelarea, (ne)accesarea acestuia decât paralel. Nici unii nici alții nu sunt ”poporul român”. Să fim noi? Doar noi? Și-apoi, cum pot comunica (căci asta pretind fiecare că fac!) cu cineva, adică cu noi, despre care sau pentru care... vorbesc?! Cum pot comunica cu cineva pe care doar îl evocă – de exemplu? Iată culmea retoricii: emiţător (furnizor) multiplu pentru receptor nul (anulat), prin neutralizare.
Unii vorbesc, alţii scriu, iar noi citim ce scriu aceştia despre ce spun ceilalţi, pentru popor. Deci, cine este poporul?
Puterea a 5-a este ocupată?
Haideţi să comunicăm. Virtual. Să exersăm corespondenţa – cea mai bună metodă să ne (re)activăm, cea mai bună metodă să ne (re)găsim...
cu prietenie, Angela MICLEA
(articol publicat în septembrie, 2003)
***
Azi, în 2009, cel mai bine – ne reprezintă analiștii. Şi (ne) manipulează: ei (răs)tălmăcesc la mese rotunde ipotezele aflate în lucru la nivel înalt și exploatează toate posibilele conotații (de conjunctură, polisemantice: lingvistice, psihologice, sociologice, semiotice, cibernetice) și induc prin tatonare, repetiție, recul și amenințare – panică, transă și delir, în masa de manevră spectatoare.
Interlocutorii lor – când există – sigur sunt ”invitați… la ordin” pentru justificări aberante ale diverselor crize iscate instantaneu sau deliberat, justificate însă pueril și subiectiv, caraghios și ridicol; coride mai puține deocamdată dar simultanele de șah sunt partide jucate de oameni angajați!
Picătura chinezescă vine prin televizor, în fiecare zi – căci spectatorii repausați prin tranșeele democrației, resemnați, dezarmați de principii și personalitate, sunt alimentați/intoxicați rațional cu virușii spectrului politic pe rol + virușii spectrului etnic – altă tulpină… așteptând, culmea (!), momentul și ordine(le)!!!
De sub control a scăpat doar gripa aviară, porcină, vacile nebune; caii au devenit anemici apoi au dispărut – ca și piața autohtonă.
Infractorii – prin psihologie rebeli sau frustrați – nerăbdători, pragmatici (= oportuniști) își iau câmpii… ori îi bat, pe autostrăzi. Și nu dorm pe patul de pușcă!
Dar noi suntem protejați prin comunicare!
Singura condiție este să rămânem în fața… micilor ecrane!
Tot acolo vom afla când trebuie sa părăsim habitatul: prima permisie va fi-n curând: 22 noiembrie, a.c.
Ce spectacol!!! Ce actori… Și noi – cei ”recuperați”… în condiția umană! Nu va dura 24 de ceasuri și vom fi la loc…
Am ajuns să suspectez o superioritate, subestimare, subminare controlată a poporului român – prin neapelare, și – de alt ordin! – nu mai puțin o conspirație între putere și media: căci cum altfel dacă ”mass-media trebuie să protejeze poporul de abuzurile puterii” prin informare, consultare și reprezentarea opiniei, îl neutralizează și anihilează cu comunicări și analize proprii.
Doar schimbând între ei sursele consacrate (”pragmatice”) cu receptorii, furnizorii de informație ar salva breasla, poporul și ar determina în consecință judecăți cu valoare etică, morală și de principiu la cele trei etaje (puterile) precursoare – căci le-ar arăta o Românie profund adevărată… Când ar vedea România mea ”evoluând” în plasmă – ar găsi-o ”horor” dar i-ar inspira, pozitiv – căci așa educi și copiii: prin ”lecții deschise” – ca să producă efect.
Etapa (semi-revoluționară) în media dar ne-exploatată – modelul interactiv al comunicării, anii '90 – au ratat-o toți pentru că au confiscat și unii și alții poporul, gândind în locul lui: așa s-a născut prăpastia căci poporul se recunoaște tot mai puțin în oglinda care i se pune-n față.
Deocamdată, azi, deduc că nu avem obiective comune: suntem trei entități brute, distincte, incompatibile: Surse, Furnizori, Receptori. Suma totală = Poporul Român.
Acum stăm toți trei pe buza prăpastiei: astea-s și coordonatele României! Și mai stă și cineva în spatele meu…
Deci: îsi asumă cineva comunicarea – altfel decât ”unul care
scrie – pentru altul care citește”?
Cine protejează consumatorul de media de știrile expirate, de știrile false? De știrile care-l induc în eroare?
Si oare care știri îl intoxică?
Vreți să revoluționați media? Gândiți-vă care ar fi informațiile dacă ar circula și invers, de jos în sus? Ca sa fie democratic...
***
Aprecierile formulate, tratamentul și diagnoza cum și cauzele îmbolnăvirii mediei cotidiene azi, sunt văzută din prisma consumatorului / cititorului de ziare, privitorului la televizor, și destinate mai ales specialiștilor avizați și erudiți în jurnalism, acelora care fac management fără marketing – căci consumatorul trebuie să aibă ceva afinități empatice cu produsul cumpărat.
Azi piața media îi oferă ambalajul, culoarea, stridența, viciile (și de procedură), demența publicitată agresiv – vulgului... care tot mai mult se caută pe sine între oglinzi paralele dar mincinoase!
Și-atunci unde-i corespondentul său? La mica publicitate: la imobiliare, la aniversări și decese, în primul rând. Acest client nu prezintă nativ, cum se speculează, un apetit pentru incident ci pentru (co)incidenţă – şi-și caută prin rezonanță, extensia spectrului său, corespondentul, oglinda, semenul și clasa.
Gheorghe vinde casa, au trecut atâția zeci ani de la nunta vecinilor, a murit subit fostul coleg de muncă – și dacă află pe aceeași filieră și cum s-au întâmplat toate cele, e informat.
Mulțumit ar fi dacă cei de la putere ar citi despre Gheorghe că merge la azil și de ce, că între două aniversări rotunde, sponsorizate de copii – vecinii sunt asistați social, că fostul lor coleg de muncă a fost martorul unui împușcat în trafic.
Cititorul de ziar, privitorul la televizor ar putea fi chiar satisfăcut dacă ar ști și alții despre el că acum, după șomaj are mai multe ”job”-uri necalificate, o casă, o pârloagă, o bicicletă, mai multe taxe și impozite, o soacră, o nevastă, un copil, o rablă, o pâine, un ou, un cartof, o ceapă degerată, o capră slută, un tată, șase tacâmuri și o singură masă. Și este proprietar. Și de idei. Cam toți din comunitate sunt la fel, fac aceeași politică dar nimeni nu știe că există și acest partid – deși-i cu ponderea cea mai mare pe la porți.
Ar putea face o masă rotundă, la al șaselea tacâm – fiecare cu câte un deputat; câte o vizită de lucru la locurile sale de muncă – să pună mâna pe câte o coadă de lopată, fierăstrău, coarnele plugului – fiecare senator; o conferință de presă – cu oricare mogul... – ”să se uite și președintele la noi căci noi îi vedem în fiecare zi, sunt aceiași mereu și vorbesc doar între ei”! Și oricare dintre aceștia trei i-ar putea duce copilul la școală – în schimb de experiență: căci și copiii lor sunt la (alte) școli de stat.
Ce fel de media ar fi asta? De avangardă: între cei care totdeauna au ascultat și cei care tototdeauna au comunicat...
Să fie și invers!
Să aibă Poporul – discipoli iar nu Vedetele de tabloid – acoliți.
Să întoarcă plasmele... că, pe cuvânt: dacă ajung mai întâi pe messenger sau hi5 – nu mai ies din Turnul Babel decât cu alt mercurial, dar ăsta-i alt subiect!
Sigur, ce-i drept, am vrut să aflu asta, altceva sau altfel – despre Calitatea informației – de la alt Consumator de media, de la alt Cititor de presă. Nu-i târziu...
Angela MICLEA, ziarist
