Va renaşte din cenuşă castelul legendarului Pocol?
26-07-2007 În curînd, monumentul istoric va fi scos la licitaţie de către actualul proprietar, Consiliul Judeţean Maramureş, iar cel care îl va cumpăra va avea obligaţia să restaureze clădirea.
Imobilul şi ansamblul său, evaluate la aproape 5 miliarde lei vechi
“Vrem ca în zilele sau în săptămînile următoare să clarificăm situaţia acelei clădiri. Dorim să scoatem la vînzare Casa Pocol, pentru că se degradează şi e păcat”, a declarat Pamfil Bercean, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. În vederea vînzării, monumentul istoric a fost evaluat anul acesta de către un evaluator autorizat, împreună cu ansamblul clădirii. Astfel, “castelul” propriu-zis, împreună cu terenul (circa 3 ha), intrarea, gardul împrejmuitor din fier forjat, pivniţa din spatele casei, platforma betonată, trotuarele, zidul de sprijin din spatele casei (care împiedică surparea dealului), reţelele de apă şi canalizare şi captarea sursei de apă au fost evaluate la suma de 489.621 lei RON. Toate acestea vor fi vîndute la licitaţie, care va fi organizată cît mai curînd, dar numai “după ce încheie topograful situaţia terenului, inclusiv întabularea pentru a fi înscris în cartea funciară”, a declarat Pamfil Bercean, care a precizat că “nu avem informaţii că imobilul ar fi revendicat”.
Viitorul proprietar, obligat să aibă grijă de monument
Fiind vorba despre un monument istoric (tip B - reprezentativ pentru patrimoniul cultural local), viitorul proprietar va avea anumite obligaţii speciale, prevăzute prin Legea nr. 422/2001, completată prin Legea nr. 259/2006. “Aceste obligaţii, care trebuie stipulate în caietul de sarcini al licitaţiei, sînt de protejare, conservare şi restaurare a monumentului. Noul proprietar trebuie să aibă grijă ca imobilul să nu se degradeze în continuare. Dacă el nu va avea bani şi nu se va ţine de cuvînt, Direcţia pentru Cultură va putea aplica amezi. În caz de abandon a monumentului sau dacă acesta face obiectul unui litigiu, Primăria va avea obligaţia legală de a asigura paza, conservarea şi întreţinerea monumentului”, a precizat Ana Mojolic, consilier superior pentru monumente istorice în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional (DJCCPCN) Maramureş.
Alexiu Pocol de Lozna, un învăţător îmbogăţit
În frumosul cartier Valea Borcutului, denumit astfel după izvorul de apă minerală aflat pe teritoriul său, a poposit, spre finele secolului XIX, dascălul Alexiu Pocol (sau Pokol Elek, în unele documente), originar din Lozna Mare (localitate situată în judeţul Sălaj), fiul unui cîntăreţ de la biserica din Letca. De profesie învăţător, absolvent al Preparandei din Gherla, după cum atestă arhivele actualei Şcoli generale nr. 7 din Valea Borcutului, Pocol (1871-1935) a deschis, în anul 1892, cursurile primei şcoli primare din cartier. Şcoala era confesională şi depindea de oficiul parohial român din Baia Mare, care plătea învăţătorului salariu lunar. Casa în care s-a deschis prima şcoală aparţinea bogatei văduve Maria Mureşan, devenită mai tîrziu soţia învăţătorului. Devenit prin căsătorie proprietar de mine de aur, Pocol a părăsit învăţămîntul şi s-a dedicat exploatării aurului. Odată cu dezvoltarea exploatării miniere iniţiate de Pocol, populaţia cartierului a cunoscut o creştere rapidă, iar statul austro-ungar a construit, în anul 1906, un local de şcoală cu două săli de clasă şi o locuinţă pentru director.
O clădire cu o istorie complicatăAşa-zisul “castel”, situat în zona nordică a Văii Bocutului, la 3 km de drumul care uneşte Baia Mare de Satu Mare, a fost construit în anul 1903 de Alexiu Pocol. Tot pe la începutul secolului, Alexiu Pocol a construit şi biserica din cartier, care mai străjuieşte şi azi, din vîrful dealului, comunitatea de enoriaşi. Conform datelor puse la dispoziţie de Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean, în anul 1928, Casa Pocol, împreună cu mina din Valea Borcutului au trecut în proprietatea unei societăţi miniere, iar în anul 1930 “castelul” a fost vîndut unui mare industriaş elveţian, pe nume Boissanos E., în proprietatea căruia a rămas pînă în anul 1948. Atunci a fost naţionalizat, ulterior fiind folosit ca grădiniţă, şcoală şi ca locuinţă pentru angajaţii Întreprinderii de Prospecţiuni şi Explorări Geologice (IPEG). Documentele Consiliului Judeţean specifică faptul că faţă de construcţia iniţială, au fost făcute modificări în interior. După Revoluţie, clădirea a fost folosită de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, aici locuind copiii instituţionalizaţi din tot judeţul. Recent, Casa Pocol a fost retrasă din proprietatea acestei instituţii şi reintegrată în patrimoniul direct al Consiliului Judeţean Maramureş.
În anii ‘60, elevii urinau pe portretele familiei Pocol
Clădirea are două nivele (parter şi demisol), fundaţie din piatră brută, zidărie din piatră şi cărămidă arsă. Dar din ce a fost odată a rămas o palidă umbră. Un băimărean născut pe Valea Borcutului povesteşte că, prin anul 1962, clasele terminale de gimnaziu din cartier făceau cursuri în sala de protocol a fostei reşedinţe a familiei Pocol. El îşi aminteşte că, în acea vreme, podul “castelului” era plin de picturi de mari dimensiuni, în special portrete ale nobililor şi ale familiei Pocol, cu rame aurite, baroce, bogat ornamentate. Băimăreanul îşi aminteşte că elevii obişnuiau să… urineze pe acele picturi. Tot în acei ani, ferestrele aveau geamuri turnate la Viena, frumos decorate cu motive vegetale şi florale, iar feroneria era, de asemenea, bogat ornamentată. “Pînă prin ‘62, castelul era bine conservat. Apoi a început dezastrul”, a mărturisit fostul elev. Azi, doar cîteva detalii arhitecturale exterioare şi sobele de teracotă din clădire stau mărturie a luxului de altădată. Ferestrele zîmbesc trist, goale, iar zidurile se prăbuşesc măcinate ca de osteoporoză, fără a-şi mai regăsi semeţia de altădată. Pe ziduri încă se mai poate citi notiţa care atestă că în casa lui Pocol, care a ocupat şi funcţia de primar (liberal) al Băii Mari (1927-1928; ca o curiozitate, în aceiaşi ani la şcoala de pe Valea Borcutului a fost elev viitorul poet-erou Ion Şiugariu…), a fost găzduit, în anul 1905, istoricul, academicianul şi, ulterior, prim-ministrul Nicolae Iorga. (De altfel, Pocol a fost ospitalier şi cu alte personalităţi, precum Tache Ionescu, politician care a ocupat şi funcţia de prim-ministru al României sau scriitorul Duiliu Zamfirescu, care a fost diplomat şi a ocupat şi funcţia de ministru de externe.) În curte, unde odinioară primăvara prilejuia un superb spectacol floral, la înflorirea tufelor de gutui japonez, brazii plantaţi pe vremea familiei Pocol străjuiesc şi astăzi curtea, parcă privind dezaprobator la ceea ce se întîmplă în preajma lor.
Alexiu Pocol, între legendă şi adevăr
Se spune că iniţial, cînd a început să caute aur în mina de pe Valea Borcutului, Alexiu Pocol nu a găsit nimic. Cînd banii s-au terminat, şi-a chemat muncitorii să le dea drumul. Dar ei au spus că renunţă la salarii, numai să-i lase să muncească în continuare pentru el. Au convenit să mai sape o lună, iar cînd termenul era aproape scurs au găsit aur: un bloc curat, greu de 75 kg. În 1902, mina lui dădea 4.000 kg de aur. Alexiu Pocol era bogat. Localnicii povestesc că Pocol era un împătimit al jocurilor de noroc, cheltuindu-şi averea pe la cazinourile din Viena. Se spune că, la un moment dat, fostul învăţător devenise atît de bogat, încît i-a venit ideea să pardosească sala cea mare a locuinţei sale cu coroane. El i-a cerut aprobarea kaiser-ului Franz Josef, iar acesta a încuviinţat, cu condiţia ca monedele să fie aşezate în dungă. Împăratul dorea, pe de o parte, ca nimeni să nu-i calce pe chip, iar pe de alta, spun localnicii, era răutăcios, fiind sigur că Pocol nu avea atîta avere încît să îşi permită să facă “duşumea” din monede aşezate în dungă… Deşi plin de bani, Alexiu Pocol nu era, însă zgîrcit: el a oferit 3,6 kg de aur pentru făurirea coroanei Reginei Maria, care i-a mulţumit personal pentru “patriotismul” de care a dat dovadă. În timpul războiului, averea lui Pocol a început să scadă, iar la începutul anilor ‘30 tot ce îi mai rămăsese era una dintre case şi un automobil. Vorba lui Alexiu Pocol era că aurul e ca o femeie frumoasă şi iubită, după care umbli pînă cînd te vlăguieşte şi cazi.
Anca GOJA Publicat in categoria Reportaj | Cotidianul independent ”Graiul Maramuresului”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu